2012. Sfântul Siluan Athonitul - arhim. Sofronie Saharov

User Rating:  / 1
PoorBest 

Viaţa Cuviosului Siluan, aparent cea a unui simplu monah, se descoperă cu toată uluirea ei prin scrierile ucenicului Sofronie. Într-adevar cuvintele sfântului sunt de o claritate evanghelică, şi o profunzime care se desface treptat şi nebănuit. Citind, cititorul de fapt se roagă împreună cu sfântul: Ca să nu rămână doar cuvinte frumoase, ci să ne atingă ireversibil, Sfântul glăsuieşte cuvintele născute în el din Cuvântul Hristos, în ton de rugăciune. Iată puterea pe care ele o nasc, iată râvna căutarii noastre crescând. Neaşteptat tânjim spre aceleaşi simţiri şi eforturi ca ale sfântului. Arhimandritul Sofronie, ca unul direct atins de duhul sfântului Siluan şi de învăţătura lui, pune scrierile acestuia în context şi explică:

"Biruieşte toată suferinţa pământească afundându-te într' o mai mare suferinţă: "Ţine-ţi mintea în iad" - osândeşte-te pe sineţi iadului, ca unul nevrednic de Dumnezeu, însă "nu deznădăjdui". O astfel de biruinţă te va duce la biruinţa asupra lumii (cf. Io. 16:33). Ea te va duce în Împărăţia cea neclătită (Evr. 12:28)." (Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, ed. Sophia 2005, în traducerea Ierom. Rafail (Noica))

Să nu ne speriem deci. Dincolo de entuziasmul aflării cuvintelor unui sfânt şi de palidele noastre încercări de a le urma, rămâne viu imnul Invierii: "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând". Da, calea către viaţă trece prin moarte, dar suntem cu Hristos şi sfinţii lui.

(Mihaela Man)

 

Cum este când un om familiarizat cu trăirea cu intensitate (neomenească) a Tainei întâlnirii cu harul dumnezeiesc, prin cele pe care le mărturisește, te invită să descoperi în lăuntrul tău calea către acest mod luminos de a fi ? Întâlnirea cu omul duhovnicesc este întâlnire cu Hristos întru Duhul Sfânt, omul duhovnicesc fiind gazda cea mai autentică și nemincinosă a lui Hristos (Care se face împărăție a cerurilor) în inima lui. Îndepărtându-se de amăgirile lumii, cu simplitatea unui om care a investit totul în a fi cu Cel iubit, sfântul Siluan ne scoate din iluziile de tot felul pe terenul ferm al convingerii întru Hristos ca împărtășire nemijlocită din viața Lui. Arhimandritul Sofronie, un gigant al trăirii duhovnicești, ni-l descoperă ... 

http://rafailnoica.wordpress.com/2009/09/03/arhimandritul-sofronie-„cuviosul-siluan-athonitul”-trad-ierom-rafail-noica/

(pr Razvan Ionescu)

 

În franceză : http://www.editionsducerf.fr/html/fiche/fichelivre.asp?n_liv_cerf=8543

FaLang translation system by Faboba