Povestea criptelor din biserica Saint Sulpice

User Rating:  / 1
PoorBest 

Duminică de duminică, credincioșii parohiei noastre se reunesc într-un loc neobișnuit, un loc care a căpătat o mare valoare sentimentală în sufletele noastre: criptele bisericii Saint Sulpice. Obișnuiți deja cu decorul auster al acestui spațiu în care are loc întâlnirea noastră cu Dumnezeu, puțini dintre noi își pun întrebări cu privire povestea acestui loc plin de istorie din inima Parisului.

Deși greu de perceput, cripta bisericii Saint Sulpice este cea mai întinsă din Paris, având in jur de 5.000m². Ocupând aceeași suprafață ca și biserica de deasupra– a doua ca dimensiuni după Catedrala Notre Dame, acest labirint subteran de ziduri, grilaje și instalații tehnice poartă gravat în sine istoria întregii bisericii și urmele tuturor secolelor ce s-au scurs aici. De aceea, înainte de a întreprinde vizita virtuală a criptelor, se cuvine să aruncăm o privire asupra istoricului întregului edificiu. 

Ctitorie a abației Saint Germain de Prés, prima capelă ridicată pe acest loc datează din secolul al XII-lea. Aceasta a fost înlocuită cu o biserică propriu-zisă cu un secol mai târziu, biserică ale cărei ziduri sunt încă vizibile în criptele actuale. La vremea respectivă împrejurimile bisericii Saint Sulpice nu formau decât o așezare limitrofă a Parisului cu un pronunțat caracter rural. Devenită cu timpul neîncăpătoare, biserica Saint Sulpice a fost mărită în repetate rânduri pentru a face față creșterii demografice din secolele următoare. Primele lucrări de anvergură la biserica actuală se vor începe în anul 1642 sub conducerea lui Christophe Gamard, arhitect care a proiectat și corul bisericii Saint Eustache. Aceste lucrări se vor încheia, după mai multe întreruperi, în anul 1788. Un lucru foarte interesant ce trebuie notat este că axul noii biserici este ușor schimbat față de cel al bisericii inițiale (al cărui altar avea o orientare perfectă spre est). Orientarea planului noii biserici se datorează noilor direcții date de orașul în plină dezvoltare.

 

Imediat după finalizarea lucrărilor (cu excepția turnului sudic rămas și astăzi neterminat), izbucnirea Revoluției Franceze duce la încheierea oficierii slujbelor religioase în biserică. Aceasta va fi transformată în mod succesiv, începând cu anul 1793, în birou de înrolare, templu al zeiței Rațiunii (sic!), magazie de furaje etc. Redeschisă ca biserică în anul 1802 este redată cultului catolic de către Napoleon Bonaparte. 

La o primă privire aruncată asupra planurilor criptei bisericii Saint Sulpice, ne frapează claritatea cu care se detașează zidurile vechii biserici de secol XV. Acest lucru este posibil tocmai datorită direcțiilor diferite pe care le au cele două biserici.

Partea cea mai vizibilă a vechii biserici este absida corului, ce poate fi observată în Cripta Episcopilor, una dintre cele aproximativ 30 de alveole formate prin întâlnirea fundațiilor bisericii actuale cu vechile ziduri din secolele XIII-XV. Tot in această criptă am putut observa cu ocazia diferitelor expoziții organizate aici de către Mitropolie, două statui reprezentându-i pe Sfinții Evangheliști Luca si Ioan. Semnele eroziunii timpului sunt foarte vizibile pe aceste statui ce în trecut erau expuse în exteriorul bisericii. Acest spațiu ascunde și alte lucruri vrednice de interes: vechi inscripții funerare pe pereții de piatră ne indică că în acest loc au existat în trecut morminte. Într-adevăr, criptele Saint Sulpice sunt cunoscute și pentru că o parte din ele a servit, mai ales în secolul al XVIII-lea, ca loc de îngropăciune pentru o seamă de prelați catolici sau personalități ale culturii franceze. Se presupune că aici s-ar fi adăpostit în trecut între 5.000 și 15.000 de morminte. Astăzi multe dintre ele nu mai există, deoarece în timpul Revoluției Franceze au fost distruse, dar inscripțiile de pe pereții criptelor ajută la păstrarea memoriei persoanelor îngropate aici. Astfel în Cripta Spaniei mențiunile de pe pereți ne indică faptul ca aici a fost mormântul reginei Spaniei Louise Elisabeth d’Orléans (1709-1742). Singurele morminte identificate, păstrate și astăzi în stare bună, sunt cele ale compozitorului Charles-Marie Widor (1844-1937), organist al bisericii Saint Sulpice, și cel al lui Charles Collin, preot al bisericii între anii 1836-1851. 

Una din criptele mai încăpătoare găzduiește reprezentații de teatru ale căror subiecte religioase sau mistice respectă caracterul locului. În această criptă, pe unul din pereți, un grilaj metalic acoperă un orificiu în zid, iar placa de deasupra ne semnalează că ne aflăm în fața unui osuar care adăpostește toate osemintele adunate în anul 1937 din diferitele cavouri ale bisericii. De altfel, la o privire mai atentă observăm că osemintele din spatele grilajului sunt vizibile.

Urmele vechii biserici se pot observa și în alte încăperi: pe unul din pereți se poate observa punctul de pornire a unei scări ce ducea odată la clopotnița primitivă de secol XIV. Dar poate cel mai cunoscut element pentru noi este puțul din cripta ce îi poartă numele, loc în care s-au desfășurat mai multe evenimente organizate de parohia noastră și de Mitropolie. Acesta este puțul care se găsea în piața din fața bisericii inițiale și de care se serveau locuitorii vechiului burg Saint Germain pentru a scoate apă. Daca trecem în cripta Vatican II, locul în care în fiecare duminică are loc cateheza copiilor din parohie, putem observa pe pereți fresce de secol XIX. Din păcate, o mare parte din aceste fresce a fost deteriorată de-a lungul timpului, iar în secolul XX acestea au fost chiar acoperite cu un material care se numește „alb de Meudon”. Rolul acestor picturi este de a rememora primele martirii creștine din catacombele romane: o atestă prezența pe cei doi pereți laterali a unor reprezentări ale Sfintei Mucenițe Cecilia și ale papei Calixt I.

Câteva dintre cripte păstrează o vocație confesională, fiind amenajate ca mici capele pentru cultul catolic: este cazul criptei Pruncului Iisus aflată în partea cea mai veche a bisericii actuale, și cripta Rozariului, în relație de simetrie cu cripta rezervată parohiei noastre, față de axul central al bisericii. 

Am lăsat la sfârșit descrierea criptei Saint François, deoarece este încăperea pe care o cunoaștem cel mai bine și care are cea mai mare semnificație în conștiințele noastre. Aici, de mai bine de 15 ani, își desfășoară activitatea parohia ortodoxă română Sfânta Parascheva-Sfânta Genoveva. În fiecare duminică puțin peste 200 de persoane se strâng aici pentru a asista la evenimentul cel mai important din viața unui creștin ortodox, Sfânta Liturghie, și de aceea nu greșesc când spun ca aceasta este cripta cea mai plină de viață din subsolul bisericii Saint Sulpice. Este un loc care ne este drag tuturor și în care ne simțim acasă, în ciuda arhitecturii sale neconvenționale pentru un lăcaș de cult ortodox. În acest spațiu epurat de forme complicate de decorație, căldura unei catapetesme cioplite în lemn în stil maramureșean intră în contrast cu bolțile reci, cu zidurile groase din piatră gri. Tot ce se întâmplă aici pare atât de firesc și cred că fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată la asemănarea dintre cripta noastră și catacombele în care se ascundeau primele comunități de creștini. De altfel, cuvântul „criptă” provine din grecescul „kryptos” care se tălmăcește prin „ascuns”. Cripta noastră este un loc binecuvântat de Dumnezeu în care ne găsim pacea interioară, departe de agitația și angoasa unei societăți în declin. 

Istoria a lăsat urme adânci în zidurile criptei. De la modesta capelă a unei așezări mărginașe a Parisului medieval, până la biserica somptuoasă ce se ridică pe parvisul Saint Sulpice, secolele s-au succedat fără milă peste locul acesta. Astăzi ea își trăiește în continuare povestea, iar în viitor și mica noastră comunitate va face parte din istoria ei. În așteptarea bisericii mult dorite a parohiei noastre, o simțim cu toții: cripta nu este doar o etapă intermediară, un compromis necesar. Ea este parte din noi, fiindcă aici am (re)descoperit ortodoxia.

 

Surse principale pentru informațiile istorice: 

CLEMENT, Alain et THOMAS, Gilles, Atlas du Paris souterrain, Editions Parigramme, Compagnie parisienne du livre, 2001, Tours

Guide de voyage Paris secret, Encyclopedies du Voyages, Gallimard, 2013, Paris

Mairie de Paris – Direction générale de l’Information et de la Communication, Le 6e arrondissement : Itinéraires d’histoire et d’architecture, Collection Paris en 80 quartiers, Editions Maulde et Renou, 2000, Paris

LANDRU, Phillipe, Eglise Saint-Sulpice, articol publicat pe data de 22 decembrie 2010 pe site-ul Internet http://www.landrucimetieres.fr/

PENIN, Marie-Christine, Eglise Saint Sulpice (Paris), articol publicat pe data de 10 martie 2012 pe site-ul  Internet http://www.tombes-sepultures.com/

 

FaLang translation system by Faboba