2015. Părintele Cleopa comemorat în parohia noastră

User Rating:  / 0
PoorBest 

Ziua de 21 februarie 2015 a fost una specială pentru parohia noastră. Seria Mari Duhovnici a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională, ajunsă la ediția a 4-a, l-a comemorat pe Părintele Cleopa Ilie, unul dintre marii duhovnici ai secolului XX. Evenimentul a avut loc în criptele bisericii Saint Sulpice, care găzduiesc Parohia Sf. Parascheva – Sf. Genoveva și a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif.

Invitatul de marcă al acestei ediții a fost Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor care a săvârșit Sfânta Liturghie în deschiderea zilei. Ziua a continuat cu un parastas pentru pomenirea Părintelui Cleopa, precum și a adormiților celor prezenți.

Dupa o scurtă pauză în care s-a putut gusta un ceai sau o cafea, a fost dechisă partea de conferințe în Cripta Puțului cu o cuvântare a Preasfințitului Părinte Timotei, care ne-a vorbit despre personalitatea înduhovnicită a Părintelui Cleopa. Preasfinția sa l-a numit pe părinte « om netrupesc » și a pus accentul pe de o parte pe implicarea sa în refacerea vieții monastice, dar și pe vocația sa isihastă și sfaturile pline de folos pentru toți cei care veneau să îl vadă pe părinte.

A urmat lansarea cărții Părintelui Nectarie, stareț al mănăstirii Crasna, numită : „Le sacrement de la penitence – L’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Eglise Orthodoxe” („Taina pocăinţei – istoria ritului în România şi teologia sa în Biserica Ortodoxă”). În continuare a avut loc vernisarea expoziției : o colecție de fotografii cu părintele Cleopa, câteva file din dosarul părintelui întocmit de Securitate și o serie de obiecte personale ce au aparținut acestuia.

Doi dintre ucenicii părintelui Cleopa, parintele Ioan de la mănăstirea Propăuți și părintele Varsanufie de la mănăstirea Sihăstria, au împărtășit celor prezenți câteva din învățăturile părintelui Cleopa, acesta fiind considerat unul dintre cei mai mari teologi români și pus pe aceeași treaptă cu părintele Dumitru Staniloae.

De-a lungul zilei au fost vizionate mai multe filme : clipul dedicat întâlnirii și un interviu cu Andrei Nicolae Petcu despre Părintele Cleopa în dosarele Securității, ambele realizate de televiziunea Mitropoliei – Apostolia TV și două filme realizate de Televiziunea Română, primul despre sfaturile duhovnicești ale părintelui și cel de-al doilea despre înmormântarea acestuia din anul 1998 la care au participat mii de credincioși. 

 

FaLang translation system by Faboba