Pe data de 20 și 21 octombrie, în timpul oficierii Sfintei Liturghii, Ana-Maria, Anastasia (pe 20) și Luc Elie (pe 21) au fost botezați. Acești trei copii au intrat astfel în Biserică – Trupul lui Hristos, devenind creștini.
Biserica este adunarea poporului lui Dumnezeu și fiecare botezat face parte din această adunare. Dacă în iudaism preoția era diferită, separată de popor și inaccesibilă acestuia, odată cu Noul Testament fiecare creștin aparține Bisericii, poporului ales și format de Iisus Hristos. Astfel, semnul apartenenței la poporul lui Dumnezeu este botezul prin apă și prin duh, iar nu circumcizia precum în Vechiul Legământ.
În general, intrarea în Biserică se face prin botez, mirungere și euharistie. Al doilea moment al acestui itinerar laic este, așadar, Taina Mirungerii, adică ungerea cu sfântul mir. Or, în Vechiul Testament, doar preoții și regii erau unși. Acest lucru arată că taina care se săvârșeste pentru noul botezat este taina preoției impărătești. Tunderea, îmbrăcarea și inconjurarea mesei compun totodată ritul tainei prin care pruncul e primit in Biserică. Toate aceste momente se regăsesc și la taina hirotonirii (a unui preot, a unui episcop), ceea ce nu este întâmplător : toți cei botezați sunt închinați Domnului pentru a sluji Biserica. Prin apă și prin Duh, la taina botezului, omul ajunge la demnitatea preoției împărătești.
În ce consistă preoția împărătească? În timpul liturghiei, fiecare creștin care face parte din poporul lui Dumnezeu slujește împreună cu preotul. Așadar, preoția împărătească consistă în această slujire comună, unde fiecare slujește nu individual, ci împreună cu ceilalți. Fiecare creștin este un slujitor în fața lui Dumnezeu. El îi reunește pe toți pentru a-I sluji.
Cred că este important ca fiecare dintre noi să mediteze asupra importanței acestei taine (precum asupra tuturor tainelor) și asupra faptului că putem participa la ea, în timpul liturghiei. Astfel, fiind atenți la textul liturgic, la rugăciunile care sunt citite pentru noul botezat, putem iarăși și iarăși cu uimire, întru smerenie, să ne dăm seama de responsabilitatea noastră de creștini, de vocația noastră: să facem din ființa noastră, din viața noastră o doxologie vie. Sfântul Macarie spune în Omilia 27 : « Creștinătatea nu este nicidecum ceva fără valoare, ci este o mare taină. Meditează asupra propriei tale noblețe… prin ungere toți devin împărați, preoți și profeți ai tainelor de sus ». Prin botez, nou născutul este « îmbrăcat » cu preoția sa împărătească: împărat, prin domnia sa, sau, după cum subliniază Sfântul Grigorie de Nissa (secolul IV): « sufletul își arată domnia prin libera manifestare a dorințelor sale, lucru ce aparține doar împăratului; a domina totul este propriu naturii împărătești ».
