Există locuri în lume în care, pășind, capeți o încredințare lăuntrică că vizitezi ceva din Împărăția lui Dumnezeu. « Precum în cer așa și pe pământ » este aici cel mai viu trăit întrucât omul așează ca prioritate absolută în viața sa voia lui Dumnezeu, iar acest lucru se simte în toată respirația locului.
Nu este, precum poate ne-am aștepta, un extraordinar care să ne șocheze atfel încât să simțim discrepanța acută dintre firesc și suprafiresc. Ca și niște flori ale lumii în care trăim, în această grădină de o factură aparte, întâmplările și faptele care se desfășoară cu noi ca pelerini sau cu monahii de aici își arată, prin culoarea și parfumul lor, alimentarea cu o sevă care nu este doar din lumea aceasta. Astfel că tocmai în firescul petrecerii în mijlocul unor oameni dăruiți trup și suflet lui Dumnezeu și bucurați de o natură care ne amintește de normalitatea a ceea ce a dorit Dumnezeu ca mediu ambiant împlinitor pentru om descoperi lăuntric bucuria care nu vine de la tine, ci prin lucrarea harul dumnezeiesc.
Așa te surprinzi cu inima crescută de bucurie și pe tine funcționând în suflarea harului, gustând sufletul tău ceva din dulceața unui « acasă » care se face mărturie în lăuntrul tău despre ce va să fie mai deplin odată cu săvârșirea din această lume. Nu e puțin, ai putința de a experia aici ceva din taina propriei tale făpturi întru Prezența misterioasă care știe totul despre tine, dintru început, așa cum tu nu te-ai putea cunoaște singur niciodată. Aici ți-e dor cu dorul după Dumnezeu … O tindere către o plinătate de viață, pe care o intuiești posibilă și în privința ta. Se deschide astfel, odată cu măreția întâlnirii tale cu spațiul liturgic, în care puterile cerești par a se apleca la modul cel mai concret către tine, poarta către lumea de dincolo de simțuri …
Pentru un preot, a cunoaște un loc prin prisma slujirii la altar înseamnă a avea privilegiul neomenesc de a se întâlni cu cei care s-au investit în acel loc de sfințenie de-a lungul timpului, plecați la Domnul și continuu rugători pentru cei ce vin după ei. Mănăstirea Vatoped înseamnă astăzi mai mult de o mie de ani de slujire neîntreruptă. Altarul său, concentrare de sfinte moaște și de prezență suprafirească în urma slujirii celor care au știut să găsescă calea către îndumnezeire prin umplerea cu Hristos, te branșează la viul necreatului care lucrează în om veșnicia de aici și de acum. De altfel, aici, ca în orice loc duhovnicesc, dar cu o plinătate pe care personal nu am resimțit-o în altă parte, viul este la el acasă.
Slujind în biserica mare cu participarea întregii obști, oare noi purtăm Sfintele Moaște, a căror mireasmă este mărturie vie a parfumului lumii lui Dumnezeu, sau mai curând noi înșine suntem purtați de însuflețirea pe care ne-o insuflă acestea ?
Slujind la un altar de taină în interiorul clădirilor mănăstirii, în acea intimitate de slujire cu pr stareț Efrem și cu p diacon Haralambie care îmi este un dar fără de preț, învăț să fiu copil al lui Dumnezeu în intimitatea Prezenței Lui și a celor dăruiți Lui, monahi, copii ai săi.
S-au împlinit zece ani de când Dumnezeu a rânduit să mergem cu parohia noastră în Sfântul Munte. Pentru noi, cei sălășluiți prin pronia lui Dumnezeu în Occident, este șansa de a atinge Viul la el acasă, aici pe pământ.
______________________________
© Toate drepturile rezervate. Exprim recunoștința parohiei noastre pentru permisiunea primită din partea mănăstirii Vatoped privind publicarea în acest articol a imaginilor de față. Preluarea acestora însă pe alte site-uri necesită în prealabil binecuvântarea părintelui stareț, deopotrivă a autorului acestui articol. Pr Razvan Ionescu
