2015. Pr. Constantin Necula: Viața în Hristos în teologia Triodului (ciclul Serile filocalice)

In seara de 17 februarie 2015, părintele Constantin Necula ne-a făcut bucuria de a participa la seara filocalică din Cripta St.Sulpice. Părintele Necula este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”din Sibiu. Tema discuției a fost aleasă în legătură cu perioada de pregătire înainte de Postul Sfintelor Paști.Triodul este cunoscut atât ca o carte de cult, cât și ca o perioadă liturgică a anului bisericesc. Triodul ca și cartea de cult, cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului.

Perioada Triodului este structurată în trei săptămâni (patru duminici) de pregătire pentru Postului Sfintelor Paști (Duminica Vameșului și a Fariseului; Duminica Fiului Risipitor; Duminica Înfricoșatei Judecați – numită și Duminica lăsatului sec de carne; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză) și șapte săptămâni (sase duminici) ale Postului Mare (Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor).1

După cum mărturisește părintele, Triodul este « o carte dedicată întâlnirii noastre cu un alt soi de rugăciune decât cea bucuroasă, rugăciunea care îndeamnă la ‘Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă’», este «o serie de rugăciuni și evanghelii care se așează în timpul Postului Mare ca o coloană vertebrală, ca să ne învețe cum să ne urcăm pe trepte… »

« Triodul e ca o declarație de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, pentru că atât de frumos vorbește despre Dumnezeu, încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de Dumnezeu »

Părintele Necula ne explică cum postul ne cere să ne așezam într-o alta statură, să dărâmam un sistem la care am ținut până în clipa respectivă, să aruncăm totul de-o parte și să căutăm în albia vieții noastre pietrele pe care să ne construim desăvârșirea și apropierea de Hristos »

« Fundamentul real al postirii este mila lui Dumnezeu, noi postim din mila lui Dumnezeu ». Explicând evanghelia fiului risipitor, părintele ne învață ca nu poți posti dacă nu ești împăcat cu cerul. Nu postul ne duce la împăcarea cu Cerul, ci împăcarea cu Cerul ne ajută să postim, precum nu spovedania ne duce la Euharistie și înțelegerea euharistică, ci Euharistia ne duce la înțelegerea spovedaniei. Toate Evangheliile postului ne cresc ca să ne aducă aproape de Dumnezeu.

Să ne sărăcim de voia noastră și de averea noastră pentru ca să ne umplem de bogăția și harul lui Dumnezeu.

Video conferință Partea 1

Video conferință Partea 2

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/triodul-cartea-nestiuta-uitata-70705.html

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *