Vindecare duhovnicească. Terapia libertății lăuntrice
Prelegere susținută în cadrul Simpozionului Internațional „Dumitru Staniloae” – Creștinismul în postcomunism (1989-2019)
Tranziție – Terapie – Tendințe
Iași, 15-17 mai 2019
Două gesturi fundamentale cere societatea noastră: radiografierea stării ei duhovnicești și angajarea concretă într-un proces de vindecare. Elementele care compun preocupările omului contemporan nu ne ajută însă prea mult.
Aportul cu rol binefăcător al științelor este deseori umbrit de instrumentalizări ideologice prin care simțim mai mult ca oricând fragilitatea noastră de făpturi umane. Registrul temporal al începutului și sfârșitului vieții prilejuiește jertfă umană în contemporaneitate, e o realitate dură, prin decizii care tocmai în numele libertății fluidizează consistența de persoană și o supune pierderii, degradării. E uimitor să constați că și ideologiile letale ale trecutului cu asta au lucrat, cu alterarea conștiinței de persoană pentru a o putea supune instrumentalizării.
Comunismul a fost în expresia lui totalitară est europeană un nazism camuflat. Cu toate acestea, Hristos a îngăduit nașterea unor înmiresmate flori ale durerii în pușcăriile comuniste, oameni prin care Evanghelia a triumfat printre florile mucegaiului, transmițând epocii noastre postcomuniste un mesaj esențial: soluția este Hristos, chiar și acolo unde nu mai există nici o speranță în manifestarea în coordonate firești a umanului.
De aici poate porni și vindecarea societății de azi.
