Doar ce il auzi si simti o caldura in dreptul inimii iar in nari mirosul locului de unde vii, savoarea orezului cu lapte pe care ti-l facea mama si pe care tu nu reusesti sa-l mai faci cu acelas gust, mirosul de cozonac din zilele de dinaintea marilor praznice… mireazma indoita de leventica si gutui din camera bunicii…Fiecare identifica locul acesta cu ceva ce nu mai poate fi gasit nicaieri, oricat de minunat ar fi locul unde traieste, loc care este altceva decat acel „acasa” din vremea cand grijile ni le purtau altii. Noi, cei risipiti in lume, plecati departe, suntem cumva… ca niste arbori care-si poarta radacinile in sus caci am luat dupa noi tot ceea ce ne tinea legati de pamantul nostru pentru ca altfel nu am fi putut pleca niciodata.In trecerea noastra prin lume, purtam cu noi radacinile astea in seva carora in care inaintasii nostri si-au pus visele dar si realizarile, bunele dar si relele, milostivirile dar si pacatele.Ducem fiecare cu noi povara sperantelor parintilor nostri, povara a cine stie cator vise neimplinite si a tot felul de frustrari care, desi nu sunt toate ale noastre, ne stau undeva in adanc, pana cand Dumnezeu ne ajuta sa le scoatem si sa le spalam cu apa vie a credintei!Omul isi traieste timpul sau dar isi poarta „zestrea” cu sine…Fiecare generatie isi are istoria ei, motivatiile ei, visele, sperantele ei.Inainte de anii 2000 multi romani au visat sa plece, sa plece undeva, oriunde, numai sa poata fi liberi. Unii au reusit mai usor, altii si-au riscat viata, in timp ce foarte multi au ramas doar cu visul…Si vremurile s-au schimbat, drumurile s-au deschis, durerile, chiar daca sunt altele, tot dureri sunt si asa, ne-am risipit in cele patru colturi ale lumii.Plecati in lumea mare, ne-am reconstruit insa fiecare micul sau marele univers de „acasa”, adunati in jurul altarului bisericii catre care ne purtam duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, sacul pretios al trairilor noastre duhovnicesti, limba, obiceiurile, suspinele, lacrimile chiar, dar si bucuriile, aflarile, pierderile sau reusitele…Poate lumea inconjuratoare sa ni se para diferita de ceea ce inseamna pentru noi „acasa”, dar, de indata ce intram in biserica pe care unii am cautat-o, altii am aflat-o iar altora ne-a iesit in cale ca o minune, ne simtim la adapost, in leaganul credintei noastre stramosesti.E greu sa traiesti printre straini, ortodox intr-o lume catolica pe cale de secularizare, dar, cum Domnul este cu noi, a venit cu noi si ne aduna in jurul Mesei Sale de Cina pe toti.Cu dragoste desavarsita ne ajuta sa ne ingrijim in chip miraculos radacinile, de acum dezgolite, prefacandu-le in crengi mandre pudrate cu pamant din glia noastra, si sa ne ducem viata, cu binecuvantarea Lui, avand bucuria Sa insamantata in noi.Biserica ne este casa oriunde si in biserica l-am gasit pe… „acasa” chiar si printre straini!Pentru multi dintre romanii care traim la Paris sau in imprejurimi, biserica noastra este centrul nostru de rezistenta, de stabilitate emotionala si morala, locul unde ne regasim ori de cate ori simtim ca alunecam.

Intemeiata prin grija IPS Iosif si al unei maini de crestini entuziasti, comunitatea plamadita in criptele Bisericii St Sulpice a crescut, s-a inchegat, s-a maturizat!Cand intri prima data in ea te simti ca in timpurile de inceput ale crestinatatii!Simplitatea si rigoarea, decenta si austeritatea imblanzita de o molipsitoare fervoare crestina, si nu in ultimul rand, tineretea ce te izbeste din altar pana la iesire, ne sunt si „toiag” si „varga,” si sprijin si indrumare, dojana si mangaiere, si toate acestea ni l-au adus pe „acasa” in chip minunat!Asa se face ca azi, reveniti de… „acasa”, acel „acasa” care ne ramane pe veci punct de referinta, putem sa ne bucuram ca ne-am reintors… ACASA, aici, in comunitatea noastra, in biserica noastra, langa preotii nostri, aici unde ne simtim la adapost, putand sa ne aparam si frunzele si radeacinile arborilor ce suntem, blagosloviti de Dumnezeu si fericiti sa ne stim oaspeti in mandra Casa Sa!Sa punem dar inceput bun si sa intram in noul an al credintei noastre cu inima curata, gand bun si bucurie intru marirea Lui Dumnezeu Intreit Sfant! Amin
Carmen Țopa