Într-o seară, la o vecernie, am simţit acut că frumuseţea doare. Doare pentru că am văzut-o şi am simţit că nu e a mea, nu îmi aparţine; pentru că doar am întrezărit-o şi între-simţit-o.
Dincolo de durere e însă nădejde. Cred că o voi și o vom vedea într-o bună zi în întregime, altfel nimic nu ar avea sens.
„Frumusețea va mântui lumea”, a scris Dostoievski. Frumusețea este oare Hristos? Asta simt acum, în timp ce scriu. Restul e rugăciune și un dor arzător.
