Să te străduiești să întrupezi în viața ta Sfânta Tradiție a Bisericii în autenticul ei. Între creștinismul primului mileniu (consfințit prin cele 7 Sinoade Ecumenice) și Ortodoxia de astăzi nu există nici o diferență. Când vorbim de Ortodoxie vorbim de puterea sfințitoare a creștinismului fidel Sfintei Tradiții a Bisericii. Crestinismul autentic nu poate fi trăit decât personalizat de fiecare dintre noi prin lucrarea tainică a harului dumnezeiesc manifest prin Tainele Bisericii. Vorbim de continuitate cu sfinții Bisericii, creștinismul putând produce aceeași sfințenie și astăzi. Înțelegătoare și compătimitoare cu durerile lumii de azi, Biserica este însă neînduplecată în a spune « nu » la tot ceea ce strică sau pervertește viața omului, nelăsându-i șansa mântuirii. Produsul specific al Bisericii este omul sfânt.
Ortodoxia se hrănește prin viața de cult. Viața liturgică a ortodoxului presupune rigoare : participare la sfânta liturghie (măcar o dată pe săptămână, duminica, ziua Învierii lui Hristos), spovedanie regulată și împărtășire cu Sfintele Taine. Presupune 4 posturi pe an plus cele din fiecare miercuri și vineri. Presupune seriozitatea angajării în viața creștină recompensată îmbelșugat de trăirea minunată a harului lui Dumnezeu. Presupune, simplu, trăirea vieții Bisericii întru Sfânta Tradiție. Viața noastră angajată către propria noastră împlinire în Hristos este și răspunsul pe care îl dăm « alternativelor » de tot felul prin care omul contemporan ajunge să-și batjocorească sufletul și trupul sub masca « libertăților » : mai devreme sau mai târziu, calea pe care ne-am angajat ne va arăta mai aproape de vârful împlinirii firii noastre umane în propria persoană, sau dimpotrivă, se va vădi necurația vieții noastre într-un « prea târziu » care ne va costa veșnicia. Cine are urechi de auzit să audă. Cei care doresc dreptul de a cultiva o cultură a morții (proprii, sau a aproapelui) nu înțeleg în ce măsură « libertatea » lor constituie și constrângerea : vor avea pentru ei înșiși roadele celor cultivate de ei. Aceasta face diferența între viața în Hristos și fără El : putem avea toate drepturile sa ne golim de Hristos până la epuizarea (existențială), din păcate omul care face asta își pierde și posibilitatea cu proiecție veșnică de împlinire personală.
Ortodoxia este șansa noastră de a ne împlini ca vieți. Harul lui Dumnezeu știe să ne deslușească drumul dacă cu propria noastră libertate căutăm voia lui Dumnezeu.
