Duminicã de duminicã, dupã Sfânta Împãrtãşanie, copiii sunt aşteptaţi la o jumatate de orã de catehezã. Douã din sãlile alãturate criptei noastre sunt destinate acestei activitãţi.
În prezent existã 4 grupe de vârste, fiecare grup fiind animat de câte o persoanã (prin rotaţie).
Temele catehezelor sunt alese împreunã cu preotul responsabil de aceasta. Astfel, anul 2011-2012 a fost destinat Vechiului Testament, iar din septembrie 2012 s-a început Noul Testament.
Deşi temele sunt aceleaşi la toate grupele, abordarea şi prezentarea lor este diferitã. Grupele mai micuţe învaţã mult prin joc şi activitãţi practice (desen, colorare, modelare), pe când cei mari sunt deschişi şi interesaţi de discuţii, având interese şi întrebãri din cele mai diferite, în strânsã legãturã cu experienţa lor în afara bisericii (şcoalã, prieteni).
O datã pe lunã, cateheza noastrã gãzduieşte o sesiune de cantilaţie, metodã aparte de memorizare şi transmitere a Evangheliei. De aceastã activitate se ocupã, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Iosif, doamna Hélène Séjournet, cunoscãtoare a metodei.
În ciuda acestei prezentãri destul de seci, atmosfera catehezelor e una caldã şi-i aşteptãm pe copii cu drag, în numãr cât mai mare!
Anca Sav,
pentru echipa de la catehezã