Intr-o documentare privind lepadarea de Hristos am cautat surse cât se poate de variate in parte si pe inconturnabilul Internet. Asa am dat de niste documente curioase, sau poate ca ar trebui sa spun inspaimântatoare, având in vedere implicatiile ulterioare ale practicilor descrise in ele. Autorul elucubratiilor este un tip autobotezat Samaël etc. Totusi, am remarcat o oarecare abilitate cu care acest personaj isi argumenteaza afirmatiile folosind de multe ori chiar citate din Biblie. Dupa repulsia initiala mi-am dat seama ca astfel de persoane nu trebuie subestimate. Daca noua, crestini fiind, împartasiti cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru, autorii unor astfel de discursuri ni se par de-a dreptul cazuti in cap, lucrurile stau altfel cu cei mai slabiti duhovniceste de generatii întregi de laicitate servita cu nemiluita, de ateism, de lepadare de Hristos. Omul nu este întreg fara Hristos. Iertare daca par sa dau lectii de teologie! Nu sunt nicidecum calificata pentru asa ceva! Vorbesc din propria simtire, ca reactie la ceea ce tocmai am citit…
Reiau asadar, omul nu e întreg fara Hristos. Asa m-am simtit eu, de exemplu, timp de cativa ani in care am trait la 80 de km de cea mai apropiata biserica ortodoxa, fara carnet de conducere si departe de gara din care plecau duminica spre Paris doar 2 trenuri. Si omul acela injumatatit, sau incomplet simte ca-i lipseste ceva si începe sa caute. Sfintele Pasti sau Craciunul in România nu potolesc setea duhovniceasca. Nici cele 30 de minute de slujba catolica de duminica de la biserica din orasul de rezidenta.
Omul nu e întreg fara Hristos. Si omul acela cauta si cauta… Daca este norocos, omul intr-o zi isi gaseste duhovnicul care-i spune ca de fapt il cauta pe Hristos si-l invita la Biserica. „Dar stiti parinte, abia mi-am luat carnetul, nu prea am bani de benzina, locuiesc la 80 de km, aste inseamna 160 km dus-întors si duminica pentru ca de luni pana vineri lucrez si sunt nevoita sa bat zilnic atâta drum, sâmbata ma duc la cursuri, alti 160 km dus-întors… ” „Scuzele cu carnetul, banii de benzina, numarul de km nu tin! Fa tu primul pas si face Hristos restul de 160 km … Se îngrijeste El si de banii de benzina si de tot ce-ti trebuie daca chiar vrei sa vii la biserica.” Prima reactie a omului slabit in duh e sa-si zica in sinea lui „popa asta nu stie ce spune! Ma costa 40€ dus-întors cu taxa de autostrada cu tot. 40 € ori 4 duminici = 160€ etc.” Totusi, un alt noroc al acestui om este ca avea bunici credincioase care sareau ca arse în picioare, pline de respect, in ciuda durerilos din soldurile sau din genunchii distrusi de artroza, in momentul in care intra în casa… Parintele. Atunci, omul roseste si se rusineaza, tot in sinea lui ca i-a trecut în minte cuvântul „popa” si nu „Parintele”. Si din acelasi respect ca si bunicile, nu-l contrazice pe Parintele. Si în duminica urmatoare se duce la biserica in ciuda celor 40€ pe care nu-i are, dar care ies de undeva asa cum ies urmatorii 40€ si urmatorii, si urmatorii… Si dupa câtva timp, isi da seama ca Parintele a avut dreptate si ca s-a ingrijit Domnul si de cei 160€ si de cei 160 de km si de multe altele, duminica de duminica, an dupa an. Acesta este omul norocos sau chiar foarte norocos care s-a nascut in tara aceea batuta de soarta, dar in care sunt in fiecare sat bunici evlavioase de care sa-si aduca aminte, sau mosnegi care se duc cu cârja la biserica… Si omul acesta ii multumeste lui Dumnezeu ca a rânduit lucrurile în asa fel încât sa-l cheme înapoi în biserica. Si-i mai multumeste pentru binele pe care i-l face împartasania. Si e fericit cand se poate împartasi.
Dar cum e cum omul mai putin norocos? Omul care s-a nascut intr-o tara bogata din punct de vedere material, dar saraca duhovniceste, omul care are bunici moderni si plini de sanatate – nu ca bunicile cu artroza de mai sus – care se duc la dans o data pe saptamana, au invitati sau sunt invitati in fiecare seara iar duminica dimineata fac jogging in parc ca niste bunici moderni si deschisi ce sunt; bunicii sunt mult prea ocupati sa fie moderni si activi, intr-o societate moderna si deschisa tuturor optiunilor, ca sa-si asculte nepotul/nepoata. Unde sunt parintii omului? Fac bani! Lucreaza ca sa faca multi bani cu care sa plateasca nu numai necesarul, dar si cât de mult se poate in plus ca sa umple si ei golul acela din sufletul lor care seamana cu golul pe care-l simte omul nostru. In cel mai fericit caz, parintii omului nostru sunt casatoriti si botezati dar nu practicanti. In cel nefericit mai caz – de fapt aici sunt mai multe posibilitati, mai multe cazuri nefericite – parintii sunt despartiti, nu sunt, sau n-au fost niciodata casatoriti, au o relatie deschisa sau, mai nou sunt un cuplu de homosexuali etc. Omul nostru are repere duhovnicesti foarte marunte sau nu are chiar niciunul si nu e botezat pentru ca parintii lui, oameni deschisi fiind, au vrut sa fie si el un om deschis, nu un încuiat retrograd. Si cum acesta este omul mai putin norocos, chiar daca este chemat de Hristos – cum suntem cu totii – nu desluseste chiar foarte bine chemarea si e obosit de atâta cautare. Si nu aude decât frânturi din [Eu sunt Hristos] „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă”. Si tot încercând sa auda chemarea aceea nedeslusita se uita în jur, doar, doar va da peste cineva/ceva care-i va deschide ochii sau urechile ca sa înteleaga si el cine-l cheama, cine-l poate odihni, cine-i poate potoli setea aceea crunta. Si poate ca zareste un Parinte, dar nu-si recunoaste duhovnicul si-si zice în sinea lui „oare cine e ciudatul asta cu barba lunga si cu rochie lunga si neagra”. Si cum stim ca nu are noroc, da cu ochii peste un afis care promoveaza o conferinta despre „gnoza” – din cate am survolat eu pe site-urile ale caror link-uri le gasiti mai jos. S-au organizat peste o suta de astfel de conferinte doar cu „ilustrul” Samaël, dar in total trebuie sa se fi organizat mii si mii. Si vede pe afis o fraza de genul „obtenir la Résurrection du Christ Intime” si-si da seama si el: „Pai da, pe Hristos il caut eu! Hristos îmi lipseste, de El îmi e sete si El ma cheama!” Si se duce omul nostru fericit la conferinta, cu mintea lui de om deschis si cu sufletul strangulat de atâta deschidere lumeasca pe care i-au daruit-o parintii si bunicii si poate si strabunicii… Si i se vorbeste cu pasiune despre Hristos, si i se dau citate din Biblie, chiar din Evanghelii, si i se da exemplul Sfântului Petru, „Piatra” pe care a spus Hristos ca-si va cladi biserica. Si omul nostru e în transa gandindu-se ce noroc a dat peste el ca-l gaseste pe Hristos, dar nu într-o biserica demodata, plina de imigranti jerpeliti care se trudesc pe santiere ci la o conferinta, ca doar ai lui sunt intelectuali sau cadre intr-o multinationala. Si i se gâdila orgoliul punându-i-se întebari pertinente : De quelle manière saint Pierre agirait-il pour amener le Christ en nous ? Omul nostru incepe sa creada ca mântuirea lui nu depinde de nimeni decât de el, el îsi construieste mântuirea folosindu-se de proprii neuroni. Si omul nostru, care fusese nefericit fara Hristos, continua sa fie nefericit de fapt, numai ca i s-a gâdilat orgoliul cu cuvinte pompoase de genul GLANDE PINÉALE, Initiation Blanche, PRAXIS GNOSTIQUE etc. – care, e convins! nu sunt la îndemâna imigrantilor din bisericuta/cripta pe lânga care trece cateodata – si nu-si da seama ca e nefericit. Nu e luat de fraier spunându-i-se ca mâncând Trupul si bând Sângele Mântuitorului se va mântui. Ce mântuire!? I se spune ca va obtine o ascensiune în interiorul fiintei lui, la nivel psihosomatic, in ce are el mai mistico-senzorial si mai transcendental. (Ainsi, mes frères, une fois que l’Adepte est passé par les Trois Purifications à base de Fer et de Feu, il obtient l’ASCENSION DU CRESTOS à l’intérieur de lui-même, LA RÉSURRECTION DU LOGOS (au niveau intime, dans ce qui est psychosomatique, dans ce qui est mystico-sensoriel, dans ce qui est purement psychique ou psychologique et transcendantal) ; alors il est converti en colonne du Temple.). Asa mai merge! In plus i se mai si arata ca e scris negru pe alb in Apocalipsa „Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, – al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou” (À celui qui vainc, je le ferai colonne du Temple de mon Dieu et il ne sortira pas de là… ). Omului nostru i se pare logica si bine documentata toata argumentatia pentru ca, bunica lui nu l-a învatat sa spuna Tatal nostru, sau Îngerasul înainte de culcare, sau sa faca o cruce care sa-i alunge îndoielile. Omului nostru cu mintea deschisa i se pare logic totul si vrea mearga mai departe. Vrea sa fie printre cei care biruiesc asa cum scrie în Apocalipsa si, ajuns la atelierul cu întrebari dupa faimoasa conferinta despre „gnoza”, pune plin de nerabdare si entuziasm întrebarile Ce sa biruiasca? Pe cine? Cum? Si i se spune cu argumente la fel de logice ca trebuie sa învinga raul. Si e de acord, pentru ca omul nostru nu e rau în fond si ar vrea sa învinga raul. Dar cum? Pai urmând exemplul Sfântului Petru. Logic! Omul nostru deschis, nitel citit, cu niste cunostinte superficiale despre crestinatate, chiar daca n-are instinctul de a-si face cruce, se gândeste ca nu poate fi nimic rau în a urma exemplul apostolului pe care Hristos si-a cladit biserica. Si cum anume sa urmeze exemplul Sfântului Petru? Lepadându-se de Hristos! Sfântul Petru s-a lepadat de Hristos de trei ori, de aceea si omul nostru trebuie sa se lepede de Hristos de trei ori. I se demonstreaza ca de fapt, aceste lepadari sunt niste purificari de raul care este înauntrul lui. Apoi i se explica cum sa procedeze : etc
I se dau explicatii logice cu argumente pe care le cunoaste si el foarte bine, ca doar nu e total incult, a auzit si el de muncile lui Hercule, de Perseu, de Meduza, de Uranus, de Neptun inca din copilarie. Totul se leaga in mintea lui si nu poate fi gresit ca doar toate argumentele se sprijina si pe Biblie. Si asa isi pierde omul nostru iremediabil sufletul. Dar nu-si da seama, pentru ca a si uitat de suflet. Cum sa se gândeasca la suflet ând i se vorbeste de eul intim sau de Hristosul intim ? In plus, ilustrul personaj care se afla la tribuna ii da marturie clara despre cum stau lucrurile in faimoasa cautare initiatica, pentru ca el a si pornit pe calea ascensiunii si a trecut prin atâtea etape extraordinare si înfricosatoare si stie despre ce vorbeste. Dar nu mai are mult si va învinge, pentru ca, la stadiul la care a ajuns, are deja niste cunostine si o viziune superioare despre lume.
Asa le vorbea Samaël in 1977 oamenilor firavi duhovniceste care-l cautau pe Hristos si credeau ca-l vor gasi la conferinta lui. Asa le prindea bietele suflete prindea în plasa, spunând ca va învia in 1978 pentru ca se afla aproape la sfârsitul drumului initiatic. Numai ca iata, initiatul Samaël a murit pe 24 decembrie 1977. « Nu l-a mai rabdat pamântul » cum ar zice bunica…
Iertare pentru lunga epistola pe care v-am scris-o, dar pe care nu sunteti obligati sa o cititi pâna la capat. Toata aceasta vorbarie este doar o reflectie cu frânturi de spovedanie din propria experienta. Sunt concluziile la care am ajuns eu dupa ce am citit cate ceva din documentele respective – n-ar fi trebuit sa citesc nici atât – împletite cu concluzii trase din propria experienta. Eu ma consider a fi omul norocos, si sa ma fereasca Domnul de cadere, dar am întalnit în cei 12 ani de când sunt in Franta, 5 persoane a caror sete si cautare de Hristos erau vizibile. Unii au fost norocosi sa si mine, altii mai putin, la fel ca si omul fictiv de mai sus. Toti avem setea aceasta si toti îl cautam pe Hristos, dar la ei se vedea clar. Doar trei au recunoscut cinstit ca le lipseste ceva spiritual – ca-l cauta pe Hristos as traduce eu. Din cei cinci unul a fost internat intr-un spital psihiatric din cauza consumului excesiv de marijuana care-i provoca halucinatii. Mi-e rusine sa recunosc ca nu l-am ajutat deloc, nici macar cu rugaciune pentru ca la vremea respectiva eram si eu în cautarea mea. Imi era mila de el, dar nu mi-a trecut prin gând sa ma rog pentru el. Acum nu-mi mai amintesc cum îl cheama si sunt aproape sigura ca nu era botezat. Era jumatate japonez, jumatate francez si nu-si gasea locul nici in tara mamei, nici in tara tatalui, nici in lume. Un altul, tot jumatate japonez si jumatate francez, mi-a spus intre doua cursuri ca trecuse prin aceleasi framântari – cu exceptia marijuanei – si ca fusese cât pe ce sa se boteze ortodox. Citise Dostoievski si ar fi vrut sa il invete cineva sa spuna incontinuu rugaciunea inimii. Dar, la scurt timp dupa a întalnit un imam care l-a convertit la islam. Am aflat ca s-a radicalizat de atunci. De fapt si la vremea aceea era vehement cateodata, iar eu la vremea aceea nu eram destul de tare pe pozitie ca sa ii raspund cum se cuvine. A treia e o tânara pe care am cunoscut-o dupa ce reîncepusem sa ma duc la biserica, duminica de duminica, fara sa-mi pun întrebarea daca am 160€ pe luna pentru benzina. Vazându-ma legata de biserica mi-a cerut sa o sfatuiesc cu privire la viata crestina si pana la urma s-a botezat. Slava Domnului! La catolici, nu la ortodocsi, dintr-o dorinta de continuitate. Bunicile ei erau botezate catolice si relativ practicante, chiar daca parintii ei refuzasera sa o boteze in ciuda dorintei ei exprimate de pe la vârsta de 7 ani. Vine si la noi la cripta cateodata. A patra, o femeie în vârsta, nebotezata, dintr-o familie de atei de mai multe generatii, vădea o suferinta sufleteasca extraordinara, pe lânga suferinta fizica cauzata de o boala care a invins-o pâna la urma. Pana la ultima suflare s-a împotrivit lui Hristos, ba mai mult, s-a înversunat împotriva mea pentru vroiam sa-l urmez. Daca mi s-ar fi povestit despre atâta înversunare, venind de la un om atât de slabit sufleteste si trupeste, nu as fi crezut fara sa vad cu ochii mei. Pentru a cincea persoana ma rog înca si nu mi-am pierdut speranta…
Mi-am cerut iertare mai sus pentru textul pre lung si apoi l-am mai lungit… Iertare înca o data, dar nu pot sa nu scriu si ultima concluzie. Intr-o tara în care se bate toba laicitatii, de dimineata pana seara, tara in care se dezmembreaza una dupa alta valorile familiei si ale societatii, promovându-se casatoria cuplurilor de homosexuali, adoptia de catre cupluri homosexuale, conceptia in vitro a copiilor in cupluri de femei, facându-se publicitate sexuala fara pic de rusine – am auzit la radio in masina zilele trecute « t’es gay, bi ou hétéro curieux, retiens ce numéro … » – oamenii isi pierd total reperele duhovnicesti. Oamenii uita ce-i rusinea. Mai trist, pâna si copiii uita ce-i rusinea. De fapt, nu i-a invatat nimeni ce-i rusinea. Zilele trecute, mergând pe strada, trec pe langa un baiat, sa fi avut vreo 13 ani, maximum 14. Ma opreste baiatul, cu o fata de-a dreptul angelica, si ma întreaba foarte politicos : « excusez-moi, madame, est-ce que je peux vous demander de m’expliquer un mot que je connais pas ? ». M-am gândit in sinea mea « Vai ce baiat dragut, se gândeste deja la teme ! ». « Savez-vous ce que ça veut dire pansexuel ? ». I-a disparut automat dragalasenia in ochii mei si i-am raspuns nu ca nu stiam. Când m-am uitat pe Wikipedia mai tarziu, mi-a fost mie rusine pentru el, ce-i trece prin minte asa de tânar.
Acesti oameni, fara repere duhovnicesti, sunt prazi usoare pentru apostolii întunericului. Autorii textelor pe care le-am citat mai sus si organizatorii conferintelor respective sunt, in opinia mea, adevarati apostoli ai întunericului. Chiar daca Samaël nu ma e, s-or fi gasit altii care sa-i ia locul la tribuna. Este imposibil sa nu stie ca au construit o pista foarte alunecoasa catre iad. Insusi denumirea disciplinei, in numele careia se scriu astfel de texte si se pronunta astfel de discursuri, este edificator. „Gnoza” care vine de la grecul « gnôsis » care înseamna cunoastere. Adam si Eva au mâncat si ei din pomul cunosterii. Suntem într-o societate în care lumea vrea sa fie deschisa la tot, sa stie tot sa cunoasca tot. Nu se mai împart merele la bucata, ci cu lada. Si nu se mai musca din ele, cum au facut protoparintii nostrii, ci se înghit cu totul!
Mara
