Darul nostru pentru o viitoare biserică în Paris intra-muros

Dragi enoriași,

O partea dintre noi, membri ai parohiei, precum și cunoștințe și prieteni care nu neapărat frecventează biserica, dar se bucură ocazional de existența și prezența noastră (fiți apostolii noștri printre ei !), ne pregătim să încheiem anul fiscal și putem trage primele concluzii (estimativ) privind eventuala sumă pe care o vom avea de plătit la impozite în anul ce vine pentru anul (încă) în curs. Parohia noastră, după cum bine știm, s-a angajat în efortul, dată fiind starea noastră de provizorat, de a trudi pentru ridicarea unui locaș de cult în Paris intra-muros. În loc să plătim impozitelor, sumele pot fi direcționate  către contul pentru viitoarea biserică. Asociația cultuală permite degrevare de la impozit de 66%. Ce înseamnă asta ?

Exemplu 1: Am de plătit la impozite anul viitor suma de 2000 de euro. Dacă dăruiesc parohiei 3000 de euro, 66% din această sumă reprezintă acei 2000 de euro pe care trebuia să îi plătesc Statului și de care astfel sunt degrevat. Dacă nu aș fi dat Bisericii, aș fi dat statului 2000 euro. Așa, dau Bisericii 3000 de euro și statului 0. Nu sunt deci plătitor de impozit în mod legal, pentru că am ajutat parohia ! Minunat, nu-i așa ?

Exemplu 2: Dacă într-o parohie avem 50 de familii plătitoare de impozit, care salvează banii în direcția dăruirii lor către Dumnezeu, pentru zidirea unei biserici, ne dăm oare seama ce forță financiară constituie toate acestea pentru proiectul nostru, în x ani ? 

Sumele direcționate către Biserică pot fi maxim 20% din veniturile unei familii pentru anul respectiv. Ne aduce aceasta oare aminte de zeciuiala biblică ? După cum spunea cineva, Franța ne permite să fim de două ori mai darnici decât zeciuiala biblică. Redutabil, nu-i așa ?

 Biserica este casa lor. În care ne primesc și pe noi …

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *