Introducere
Reprezintă imaginația o componentă dorită pentru viața duhovnicească ? Care este impactul imaginației în practica rugăciunii ?
Cuvinte privind duhovnicia și imaginația
Părinte, am o nedumerire referitor la imaginaţie. Pentru rugăciune e clar că nu trebuie să ai nici o imaginaţie, dar spunea un duhovnic că nici atunci când vorbeşti despre cineva să nu-ţi închipui persoana respectivă, dacă nu-i prezentă, că trebuie să înlături orice imaginaţie Aşa este?
Sigur că da. De aceea ne spun asta Sfinţii Părinţi, ca să fim apropiaţi de Dumnezeu.Că orice patimă şi orice păcat omul întâi le închipuie în minte. Şi după aceea, dacă rămâne acolo în minte, de-acuma te osârduieşti ca să-l îndeplineşti. Vezi? Întâi omul greşeşte cu gândul, că zice: “Ei, ce-i aceea? Gândul. Eh, trece, nu-i bai.” De aceea Sfinţii Părinţii spun să fim cât se poate de severi contra gândurilor, că de acolo începe răutatea, de-acolo începe dărâmarea.
Ştiţi, când mă gândesc la mama, imediat îmi vine în minte imaginea ei, felul în care arată.
Eh, altceva e mama şi altceva alte persoane. Mama, oricum ar fi, o respecţi, ca mamă, şi chiar ca sfântă, care te-a adus în lume.Vezi, când te gândeşti la mama, te gândeşti ca şi cum te-ai gândi la o sfântă de pe icoană. Da’ vezi, când te gândeşti la alte persoane apoi asta-i lucrarea ispititorului.
Noi, văzând că ne gândim în direcţia aceea, odată să schimbăm gândul în altă direcţie: “Ei, dacă mor eu acuma, în momentul ăsta? De ce să mă gândesc eu aşa? Mai bine să mă gândesc la cutare sfânt, cum s-a nevoit, câte metanii făcea pe noapte, cum se chinuia, câte zile postea.” Să te gândeşti în altă parte. Dar astea le seamănă ispititorul în mintea noastră. Iar noi, fiindcă suntem slabi, ne plecăm spre cele rele mai totdeauna.
Deci nu-i bine să ai nici o imaginaţie, nimic.
Aceea-i începutul tuturor răutăţilor, adică-i sămânţa care începe a încolţi. Vezi, o sămânţă dacă o arunci în pământ întâi încolţeşte, şi încet, încet, încet se face rod. Aşa şi asta. De aceea, gândurile dacă le ţii înăuntru şi încolţesc, cu anevoie se dezrădăcinează.
Dar mintea poate fi desăvârşită, fără nici o imagine, imaginaţie?
Numai sfinţii mari ajungeau acolo. Că vezi, mintea noastră e plecată de mici copii spre cele rele, spre cele murdare, dar mai mult este dusă spre cele rele de ispititorul.Că asta-i arma lui, ca să ne strice mintea. Dar noi să ne arătăm bărbaţi duhovniceşti. Cât putem, să ne luptăm, să nu primim gândurile necurate.Vezi? “Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine”, cum scrie la Antifoane. Multe patimi. “Ci Tu însuţi mă sprijineşte”, adică ne rugăm la Dumnezeu să ne sprijinească şi cu ajutorul lui Dumnezeu tot noi o să fim biruitori. Că ne ajută Dumnezeu, fiindcă spune aşa Mântuitorul: “Fără de Mine nu puteţi face nimic.”
De aceea trebuie veşnic, orice cerem, să cerem cu smerenie. Că pe smeritul cugetător îl socoate Dumnezeu mai aproape de El, şi smerenia mai mare decât orice altă faptă bună ai avea. Dacă ceri de la Dumnezeu, orice ceri cu smerenie, nu-i cu putinţă să nu te asculte Dumnezeu. Te ascultă, îţi îndeplineşte dorinţa, dar trebuie cu smerenie să ceri. Orice facem, să dăm întâietatea că-i de la Dumnezeu, c-aşa şi este, adică adevărul aşa este. Fiindcă vrea Dumnezeu, noi suntem în momentul ăsta aici şi vorbim, şi am fost la biserică… Dar dacă nu vrea Dumnezeu… De aceea, “fără de Mine”, fără Dumnezeu nimic nu putem face.
Dar să cunoaştem lucrul ăsta, că dacă-l cunoaştem, de-acuma cu smerita cugetare orice cerem de la Dumnezeu, vom primi. Ce spune Domnul? Orice cereţi, cereţi, dar să credeţi, să fiţi convinşi că o să vă îndeplinească Dumnezeu dorinţa. Dar dacă tu spui, “dă, Doamne, cutare”, şi vezi că nu ţi-a dat, ajungi de cârteşti: “Eh, nu mă ascultă Dumnezeu”. Nu! Să ţii acolo, să ţii mereu şi să te socoteşti nevrednic… Şi de multe ori Dumnezeu întârzie a-ţi îndeplini dorinţa fiindcă nu-ţi este de folos, nu pentru altceva nu-ţi îndeplineşte dorinţa. Dar nu-i de folos. Ei, şi altădată vrea să te mai încerce. Aşa-i de la Dumnezeu. Trebuie să arăţi bărbăţie duhovnicească atuncea. Nu că vine de-acuma ispititorul şi-ţi pune clopoţelul la urechi, cu fel de fel de nenorociri de-ale lui, şi noi să-l ascultăm. Nu! Cu Dumnezeu înainte.
Părinte, zice în rugăciune, acolo, că “păcatele tinereţii şi ale neştiinţei nu le socoti”. Adică sfântul care a făcut rugăciunea are încredere că Dumnezeu iartă mai uşor păcatele astea ale tinereţii?
Da. Ştii, omul, dacă s-a apropiat de Dumnezeu, zice aşa: “Măi, atâtea răutăţi am făcut în tinereţile mele”. Adică atunci în tinereţe nici nu ştii că-i păcat şi aşa că vezi cum zice: “Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei nu le pomeni”. (Conv. cu Mirel Petcu, 30-01-2000)
(Staretul Dionisie – Vol. 3, ed. Prodromos, 2010)
Invitatul nostru
Despre relația dintre viața duhovnicească și imaginație ne vorbește părintele profesor universitar (disciplina morală) Vasile Vlad.
