Care este demersul nostru?
Mărturia creștină este pur și simplu o constatare : problema culturii este atât de importantă încât Dumnezeu nu o lasă în întregime pe umerii omului. Aici regăsim una din intuițiile fundamentale ale ieromonahului Rafael Noica. Continuând să fie învățat de părintele său duhovnic, arhimandritul Sofronie, călugăr ortodox ce a trăit în mediul culturii occidentale, părintele Rafael vorbește astăzi despre o altă cultură decât cultura umană obișnuită, și anume « cultura Duhului ». Despre ce este vorba?
Această cultură, filocalică [1] prin excelență ca și cercetare a frumuseții divine, este fructul unei instruiri a persoanei umane condusă după reperele răscumpărătoare ale Duhului Sfânt. Este vorba, efectiv, de a duce o viață mistagogică, ce educă și înseninează profunzimea sufletului uman în sensul deschiderii către Dumnezeu. Astfel, a fi cultivat nu înseamnă doar a se perfecționa la nivelul „sinelui” lăuntric, completându-l și îmbogățindu-l, în limitele unui ansamblu de cunoștințe și obiceiuri care dovedesc „bun simț”.
Știm că sensul general al cuvântului „cultură” desemnează dezvoltarea anumitor capacități ale intelectului prin exerciții, sau dobândirea unor cunoștințe care îmbunătățesc spiritul critic, bunul gust. De exemplu, în știință, „a fi cultivat” înseamnă să fi avut posibilitatea de a experimenta concret o lucrare științifică, ce ne-a vârât în „bucătăria” cercetării, cu scopul de a învăța cum să procedăm pentru a găsi cele mai bune soluții problemelor științifice. Or, părintele Rafael Noica amintește că este cultivat omul care se lasă cultivat nu doar de om, ci și de Dumnezeu. Este omul care se încrede progresiv în voia lui Dumnezeu, în sensul exortării liturgice : „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Aceasta nu înseamnă că este teologic cultivat cel care manevrează informații numite „religioase”, concepte, noțiuni, idei despre Dumnezeu, pentru că aceste informații riscă să rămână la nivelul culturii orizontale, celei strict umane, în ciuda consistenței lor. Este cultivat omul inspirat, prins în duhul rugăciunii, singurul care poate să-l ajute să înțeleagă, printr-un efort continuu de adaptare lăuntrică, ceea ce Dumnezeu vrea să-i trasmită.
__________________________________________________________________________________________________
[1] Cuvântul „filocalie” înseamnă, etimologic, „iubirea pentru frumos”, Filocalia fiind un florilegiu de texte legate de școala mistică a rugăciunii lăuntrice.
