În luna mai a acestui an parohia noastră a găzduit expoziția din cadrul festivalului organizat de Mitropolie, „Din dragoste pentru frumos”. O bună parte din această expoziție a fost dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni și, cum anul omagial al Sfinților este pe sfârșite, am găsit potrivit să aruncăm împreună o privire retrospectivă asupra acestui eveniment. Cripta Puțului a fost cu această ocazie spațiul gazdă pentru expunerea câtorva zeci de lucrări de grafică – „un mănunchi de exerciții pe tema hagiografiei Sfinților Brâncoveni”. Autoarea lucrărilor, Elena Murariu, este un cunoscut pictor de icoane și restaurator de pictură murală din România. Interesul său pentru Sfinții Brâncoveni a debutat încă din 1992, an în care Biserica Ortodoxă Română a decis cinstirea acestora ca sfinți în ziua de 16 august.
Elena Murariu s-a născut în anul 1963 la Zvoriștea, în județul Suceava și a urmat studiile Universității Naționale de Arte din București pe care a absolvit-o în anul 1987. În continuare, artista s-a specializat în restaurare de pictură murală la ICCROM, Roma. Elena Murariu și-a concentrat întreaga activitate în jurul artei sacre de tradiție bizantină. Autoare a numeroase expoziții și lucrări de restaurare, artista a primit mai multe premii și distincții pentru opera sa.
Îmi amintesc și acum impresia puternică pe care mi-a creat-o această expoziție atunci când am privit pentru prima dată lucrările dedicate Sfinților Brâncoveni. O senzație de delicatețe în fața unor imagini grafice și epurate, atât de simple încât aproape schițate, dar ale căror linii denotau atâta siguranță și pricepere în reprezentarea iconică de stil bizantin. O senzație de căldură și echilibru în fața unor culori armonioase așternute cu moderație pe hârtia albă, lăsată de cele mai multe ori vizibilă. O senzație de plutire dată de lipsa decorurilor din spatele siluetelor reprezentate. Prin delicatețea tehnicilor grafice și semnificația puternică a simbolurilor utilizate, expoziția captează esențialul vieților pământești ale lui Constantin Brâncoveanu și ale fiilor săi, vieți încununate de trecerea în Împărăția Cerurilor prin jertfa pentru Hristos. De altfel, artista s-a străduit sa capteze în lucrările sale, pe lângă moartea martirică a domnitorului, a fiilor săi și a sfetnicului Ienăchiță Văcărescu, și viețile pământești marcate de o preocupare permanentă pentru spiritualitate.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august) a anului 1654, părinți fiindu-i vornicul Matei Brâncoveanu și Stanca – fiica domnitorului Șerban Cantacuzino. Provenind dintr-o familie de marcă a vremii, Constantin Brâncoveanu va moșteni o avere impresionantă și va avea parte de o educație aleasă, învățând greaca, latina și slavona. El se va căsători cu Maria, nepoata fostului domn Antonie de la Popești, și vor avea împreună patru fii, martirizați împreună cu tatăl lor (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), și șapte fiice.
În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, personalitatea domnitorului s-a impus în bunul mers al treburilor statului, Țara Românească cunoscând una dintre cele mai lungi perioade de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare spirituală. Abilitățile diplomatice extraordinare și menținerea unor relații cordiale cu marile puteri ale acelor vremuri, i-au permis lui Brâncoveanu să mențină în țară o pace îndelungata, într-un context istoric tensionat. Brâncoveanu s-a preocupat toată viața de dezvoltarea culturii. Ca ocrotitor al tiparului și protector al școlilor în Țara Românească și Transilvania, Brâncoveanu tipărește, printre altele, al doilea tiraj al Bibliei de la București – prima traducere în limba română a Sfintei Scripturi, înființează școli și finanțează formarea tinerei generații de cadre în instituții de învățământ de renume din Europa. De pe vremea sa ne-a rămas stilul arhitectural „brâncovenesc”, o împletire a valorilor autohtone de factură răsăriteană și a celor din Vestul Europei, stil dezvoltat în paralel cu Renașterea occidentală. Construcția a numeroase lăcașuri sfinte, ca mănăstirea Hurezi sau Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, afirmă preocuparea sa pentru viața spirituală a țării, făcând din Brâncoveanu unul din cei mai mari ctitori de biserici de la noi.
Ciclul de suferințe ale Sfinților Brâncoveni se derulează între două mari sărbători: Buna Vestire, când are loc mazilirea domnitorului și încarcerarea familiei Brâncovenilor de către turci, și Adormirea Maicii Domnului, când domnul, cei patru fii ai săi și sfetnicul sunt martirizați pentru refuzul lor de a renunța la credința creștin-ortodoxă. Toate acestea se întâmplau în anul 1714. Aceste evenimente ce coincid cu mari praznice sunt surprinse de Elena Murariu în lucrările sale: între vestea cea bună a viitoarei învieri intru Hristos a Brâncovenilor și trecerea lor din viața pământească. Dar trebuie evidențiat și că domnitorul a fost martirizat în ziua în care ar fi împlinit 60 ani. Pentru a marca acest moment aniversar, Brâncoveanu bătuse prima monedă cu chipul său pe ea (aceasta va fi, de altfel, una din învinuirile ce îi vor fi aduse de sultan și vor contribui la condamnarea sa). Artista, Elena Murariu, ne vorbește în prefața albumului expoziției „Rădăcini Brâncovenești” despre chipul domnitorului pe monedă ca o prefigurare a sfințeniei și a aureolei ce va încununa capul său.
La momentul în care domnitorul și familia sa au fost duși la Constantinopol pentru a fi închiși, cel de-al treilea fiu al său, Radu, era pe cale să se căsătorească. Sora sa Bălașa se afla în acea perioadă împreună cu soțul la Constantinopol pentru a o aduce în țară pe logodnica prințului. Elena Murariu ne dezvăluie că „situația aceasta îi conferă un rol cheie în icoană” lui Radu. Acesta poartă în mâini, pe lângă cruce, semn al martirizării pentru credință, inelele nunții ce nu va mai avea loc pe pământ, ci în cer cu Mirele Hristos. De altfel, Brâncoveanu nu a bănuit intențiile trimișilor sultanului deoarece credea că aceștia au venit pentru a pregăti nunta ce urma să aibă loc. Iată ca el nu s-a înșelat asupra acestui fapt, nebănuind însă, că nunta ce se pregătea nu era din această lume.
Pe data de 15 august, Constantin Brâncoveanu și fiii săi, împreună cu sfetnicul Ienăchiță Văcărescu, după multe luni de supliciu, sunt aduși în cămăși albe și picioarele goale în fața sultanului. Obligați, ca pentru a-și păstra viața, să renunțe la credința strămoșească în Hristos, ei refuză. Vor fi martirizați prin tăierea capetelor, mai întâi fiii, apoi sfetnicului și la sfârșit domnitorul. Tânărul Matei, la vremea respectivă aproape un copil, are un moment de ezitare și îl imploră pe tatăl său să îl lase să se lepede de credința creștină pentru a-și păstra viața. Brâncoveanu refuză pierderea sufletului fiului său pentru câțiva ani in plus de viață pământească. Iată de ce, în icoane și reprezentări Constantin Brâncoveanu ține crucea sa deasupra capului tânărului Matei, în grija sa de a veghea asupra conștiinței fiului său. Din acest punct de vedere, Elena Murariu face paralela dintre Sfântul Constantin Brâncoveanu și Avraam, care a pregătit altarul pe care urma să îl jertfească pe fiul său, Isaac. O asemănare este găsită și cu mama Sfântului Mucenic Meliton, unul din cei 40 de Mucenici de la Sevastia, care și-a dus fiul spre jertfire pentru ca acesta să câștige viața veșnică.
După omorârea lor, trupurile Brâncovenilor sunt aruncate în mare, de unde mai târziu vor fi pescuite de niște greci și duse în insula Halki. De aici, după câțiva ani, doamna Maria va lua osemintele domnitorului și le va înmormânta la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Și aceste fapte sunt surprinse în lucrările din expoziția dedicată Brâncovenilor. Trupurile martirilor sunt reprezentate după aruncarea lor în mare și ținând câte un pește în brațe, simbol al credinței lor. Peștele este semnul folosit de primii creștini pentru a se recunoaște între ei, în perioada în care aceștia erau prigoniți pentru credința lor (grecescul IHTIS, care se tălmăcește „pește”, este o prescurtare a numelui lui Iisus Hristos).
Limbajul stilistic utilizat de artistă în continuare se înscrie în simbolistica legată de Rai și viața veșnică: copacul, păunul, scara, coloana, spirala. Copacul este simbol al vieții în continuă evoluție, al morții urmate de regenerare, al ascensiunii spre cer. Un alt element utilizat de artistă, păunul, poartă din cele mai vechi timpuri semnificația regalității, dar în creștinism el simbolizează și Biserica atotvăzătoare, datorită ochilor de pe coada sa. Prin felul în care pasarea se adăpostește și își reînnoiește penele, păunul a devenit simbolul reînvierii si al imortalității. Scara, simbol prezent de cele mai multe ori în compoziții verticale sau diagonale, reprezintă ascensiunea Brâncovenilor către transfigurare, în Împărăția Cerurilor. În opoziție se află compozițiile orizontale, ce reprezintă scene din timpul vieții pământești și trimit la cele omenești, după cum ne spune chiar autoarea.
Întreaga serie de lucrări, icoane sau studii hagiografice, dau mărturie despre viețile din această lume ale Sfinților Brâncoveni, exemplare dar marcate de un implacabil tragism, și mai ales despre demnitatea cu care aceștia și-au primit moartea, vrednici fiind de Împărăția Cerurilor pe care le-a pregătit-o Hristos pentru viața veșnică. Viețile și atitudinea Sfinților Martiri Brâncoveni în fața morții sunt modele pentru fiecare creștin, de aceea, în încheiere aș vrea să reamintesc cuvintele domnitorului adresate fiilor săi înainte de a muri, ce ar putea fi un îndemn pentru noi toți:
„Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”
Surse: Prefața realizată de Elena Murariu la albumul expoziției sale „Rădăcini brâncovenești/Brancovan Roots”, cu titlul „Rădăcini Brâncovenești, drumul spre icoană” și interviul pe care artista l-a acordat redacției revistei „Familia Ortodoxă”
Mulțumiri Părintelui Emilian pentru fotografiile puse la dispoziție.
